Istoria

Istoria este știința care studiază trecutul societății omenești. Obiectul istoriei nu se limitează doar la evenimentele politice, cum ar fi de exemplu bătăliile sau faptele conducatorilor. El cuprinde și aspectele economice, sociale și culturale (uneltele, ocupațiile și organizarea oamenilor, creațiile artistice și credințele religioase, viața de zi cu zi etc.).

 
Historia, o alegorie a istoriei
Pictură de Nikolaos Gysis (1892).

Istoria este o relatare, o construcție a unei imagini a trecutului făcută de oameni (i.e. istorici) care încearcă să descrie, să explice sau să facă perceptibile timpurile care s-au scurs. Indiferent de epoci sau de metode și oricare ar fi scopul subiacent al muncii istoricului, istoria este întotdeauna o construcție umană, înscrisă în epoca în care este scrisă.[1]

Spre deosebire de povestirea ficțională, specia de povestire numită istorie nu este construită prin intuiție intelectuală, ci pornind de la surse: documente scrise, istorie orală, obiecte etc. Prin interpretarea totalității acestor surse, istoria își propune să reconstituie diversele fațete ale trecutului. De-a lungul timpului, istoricii și-au schimbat foarte mult felul de a interpreta trecutul și perspectiva asupra faptelor sau a evenimentelor trecute, și-au reevaluat sursele și maniera de a aborda respectivele surse.

Istoria, care nu este doar o reflecție asupra trecutului, se construiește în funcție de regulile unei metode științifice. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, iar evoluția acestei metode științifice poartă numele de istoriografie (cuvânt compus pornind de la niște etimoane grecești; în traducere directă înseamnă „istoria scrierii istoriei”). Metoda de cercetare a istoriei se sprijină pe un ansamblu de științe auxiliare care îl ajută pe istoric să își construiască povestirea.

Istoria este și o practică socială: prin felul în care este scrisă, istoria se înscrie în mod fundamental în epoca în care este scrisă și joacă un rol de primă importanță în epoca scrierii ei deoarece, fiind luată drept dovadă și / sau garanție a judecății acțiunilor omului, ea determină interpretările, interacțiunile și comportamentele sociale prezente și viitoare ale indivizilor.

Marele Salt Inainte

 
        
      Politica transferului resurselor din agricultura în industrie a cauzat multe suferinte oamenilor,creandu-se un puternic elan al expansiunii industriale si agricole  din China prin înfiintarea unor industrii „de ograda" la sate si prin cresterea cotelor de productie. S-au anuntate puternice cresteri ale productiei, dar calitatea si distributia marfurilor a creat probleme foarte grave. In agricultura, comunele au devenit aproape universale. Marele Salt a esuat dupa doar  doi ani , fiind subminat de productia slaba si de recoltele dezastruoase care au dus la foametea în urma careia au murit 30 de milioane de oameni. Astfel ca , principalul sau sustinator, presedintele Mao Zedong, a ramas în umbra, revolutia culturala din anii '60 ai sec. XX poate fi partial considerata tentativa lui de a reintroduce strategii 

 Foametea Anilor 40

 
              
                 Perioada de la începutul anilor '40 ai sec. XIX în Marea Britanie, s-a intersectat cu imensa criza economica care a provocat o saracie în randul populatiei. Prabusirea grava a comertului a dus la o rata înalta a somajului în 1839, dupa care au urmat trei ani de recolte slabe. Legile Grânelor au mentinut în mod artificial pretul ridicat al pâinii, sporind suferintele. In 1845, Anglia si Scotia au fost lovite de mana cartofilor, care s-a întins mai târziu în acelasi an si  pe teritoriul Irlandei, provocând fenomenul numit „foametea irlandeza", în care s-au stins circa  un milion de oameni, un alt milion fiind nevoit sa emigreze spre alte tinuturi . 
 

Profesorul Ion Manta, autorul lucrării de faţă, a colaborat la numeroase reviste de specialitate, publicând de-a lungul timpului interesante lucrări de profil. Printre cele mai reprezentative, amintim Terra, mic buletin de identitate, Vulcanii Terrei, De la mare la munte, România - o enciclopedie a naturii, Animale mari, animale mici, Lumea animalelor. Sugestiv intitulată Terra se destăinuie, cartea este o minunată incursiune în misterele Terrei, un adevărat mozaic geografic, adresându-se unui public foarte larg, tuturor iubitorilor de natură, fiind prezentată într-o manieră literară, presărată pe alocuri cu imagini şi formulări plastice. Fiecare regiune, continent sau ţară este prezentată sub toate aspectele, oferind o imagine de ansamblu inedită prin surprinderea particularităţilor mai puţin ştiute de cititori, ca de pildă, tehnica de construire a unui iglu sau utilizarea elefantului pe post de „macara vie” şi multe alte curiozităţi din existenţa oamenilor sau din lumea plantelor şi animalelor. Cele 16 pagini de ilustraţii color dispuse în cuprinsul lucrării fac din aceasta o sursă inepuizabilă de informaţii, prilejuind răgazul unei lecturi extrem de plăcute.

Fotografie de grup cu o parte dintre cititorii şi scriitorii prezenţi ieri la Zilele
 Culturii OdobeşteneFotografie de grup cu o parte dintre cititorii şi scriitorii prezenţi ieri la Zilele Culturii Odobeştene

Intr-o perioadă în care se scrie mai mult decât se citeşte, întâlnirea de ieri de la Odobeşti a fost un semn de bună pace între condeierii din judeţ

Scriitorii şi cititorii de carte au stat faţă în faţă ieri când s-au lansat  noutăţile editoriale ale toamnei. Nu mai puţin de şapte cărţi ale scriitorilor vrânceni au fost lansate ieri, la Casa de Cultură "Constantin C. Giurescu", în cadrul Zilelor Culturii Odobeştene, manifestare care câştigă în consistenţă cu fiecare ediţie. Anul acesta, instituţia de cultură a reuşit să mai atenueze din orgoliile scriitoriceşti locale şi a organizat o lansare comună pentru şase volume, în prezenţa autorilor: Gheorghe Mocanu - ”Trăsnetul lugubru al mărturisirii” (Focşani, 2014), Florinel Agafiţei – ”Strada Doctor Carnabel” (Galaţi, 2014), Janine Vadislav, ”Omul negru” (Focşani, 2014), Ioan Dumitru Denciu  - ”Creştinătate, incursiuni în tărâmul tăcerii” (Buzău, 2013), Mariana Vicky Vârtosu – ”Caietele Cahunei” (Adjud 2014), Gheorghe Sucoverschi – ”Cafeneaua rondelurilor” (Adjud, 2014) şi Antologia Ligii Scriitorilor – Filiala Vrancea, vol. II (Focşani, 2014).  S-a scris destul de mult anul acesta în Vrancea, iar faptul recunoscut de toată lumea este lipsa unei critici lucide, care să analizeze în cunoştinţă de cauză aceste lucrări şi să le aşeze acolo unde le este locul. Au vorbit cu eleganţă despre cărţi şi scriitori Romeo Valentin Muscă, Gheorghe Andrei Neagu, Petre Abeaboeru, Janine Vadislav şi Ştefania Oproescu. O parte dintre lucrări, cum ar fi romanul scris de Florinel Agafiţei, vor avea parte şi de lansări separate. În rest, autorii şi-au urat sănătate, prieteni buni care să-i susţină dar şi sponsori care să le finanţeze lucrările. 
 

Scriitor la ziar
 

Ziarul de Vrancea se mândreşte că a contribuit la una dintre cărţile lansate cu materialele publicate în paginile sale. Este vorba despre volumul semnat de Gheorghe Mocanu, care cuprinde, pe lângă povestiri, şi 21 de tablete apărute în ziarul nostru. Autorul le-a spus celor prezenţi că scriitorul are datoria de a lua atitudine publică. "Publicistica este o voce care strigă că faci şi tu parte din cetate. Simţi uneori nevoia să strigi când te doare. Iar un scriitor nu trebuie să se reducă la literatura lui, trebuie să spună cu voce tare ceea ce are de spus", a spus Gheorghe Mocanu, care a lăudat în faţa celor prezenţi onestitatea cu care a fost tratat de Ziarului de Vrancea. "Ţin să mulţumesc Ziarului de Vrancea, care mi-a publicat toate textele ca atare, indiferent de subiectele abordate, ceea ce este o performanţă în condiţiile în care în ziua de azi - nu ştiu dacă aţi auzit- dar există inclusiv justiţie de dreapta şi justiţie de stânga", a declarat Mocanu. 

Scriem scriem, dar să mai şi citim!

Tot cu ocazia Zilelor Culturii Odobeştene sala de lectură a bibliotecii a fost botezată după numele poetului Dumitru Pricop. Regretatul om de litere, despre care a vorbit ieri Costică Neagu, a fost director al Casei de Cultură Odobeşti în anii '80. Botezul a fost un bun prilej de a-i invita pe oamenii de litere să se citească mai mut şi să se bârfească mai puţin. Mai mult, aici vor fi organizate şi ore de lectură publică, în care tinerii pot afla ce se mai scrie în ziua de azi. Cum cărţile autorilor locali nu prea se găsesc în librării, cei interesaţi le pot împrumuta din bibliotecă sau le pot cere chiar de la ei. Aşadar, într-un judeţ unde se scrie mai mult decât se citeşte, vă îndemnăm să-i citiţi pe autorii vrânceni. Iar pe cei care vor să iasă din hipnoza  Mioriţei, îi aşteptăm cu materiale de atitudine în paginile Ziarul de Vrancea. (Silvia VRÎNCEANU) 

Caracterul global al colectării produselor alimentare (pe lîngă grâu se colectau și alte semințe de culturi vegetale, care puteau fi utilizate în alimentație) de la populația rurală, sub forma unei impuneri economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi acoperite de gospodăriile țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse de existență. Situația a fost și mai grea în partea de sud, unde atât seceta a fost mai puternică cât și recoltele mai mici.

Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare din podurile și hambarele cetățenilor. Conducerea URSS considera că respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte, astfel gospodăriile țărănești avînd așa-numite „datorii” de predare a produselor către stat către anul 1947, cu adevărat colosale.

La punctele de alimentare, înființate în sate în iarna 1946/47, norma de pâine se dădea de regulă, numai în cazurile cînd aceste sate dăduseră în prealabil cotele de cereale cerute de către stat. Foametea cea mai dură a durat aproximativ 10 luni pînă a apărut recolta anului 1947, astfel că spre sfîrșitul acestui an, proporțiile mortalității încep treptat să se reducă.

Lipsa completă de produse de hrană normală pentru o populație foarte numeroasă, consumul de plante și subproduse agroindustriale dăunătoare sănătății, de cadavre și hoituri a provocat o mare creștere a morbidității. Aceasta se referea mai ales la sate, pentru că orașele, în care trăia și nomenclatura sovietică, erau ajutate mult mai bine cu produse alimentare, care erau luate desigur cu forța de la țărani.

La începutul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10 pîna la 15 la sută din populația sătească. În decembrie 1947 în multe raioane distroficii alcătuiau de la un sfert pîna la 30 la sută din populație, iar în unele locuri această cifră se ridica pîna la 80 la sută. Stalin a trimis în Basarabia o comisie în frunte cu Alexei Kosîghin, viitorul „reformator” al URRS de după Hrușciov. Acela a raportat că în RSSM, „cu adevărat, sunt foarte muți distrofici”. Stalin a citit atunci scrisoarea lui Kosîghin la ospețele de noapte de la celebra vilă de sub Moscova și l-a poreclit imediat, râzând copios împreună cu tot Biroul Politic al CC al PCUS și, l-a poreclit pe Kosîghin „distrofcic”. Porecla i-a rămas „reformatorului” pînă la moarte.

În legătură cu numărul de decese datorat foametei, se vehiculează diverse cifre, de la 200.000 la mai mult. A fost o evidentă creștere a nivelului mortalității în anul 1947 față chiar de anul 1946. Situația era mai gravă iarna și primăvara devreme, cînd indicii mortalității aproape că se dublau. Un indice foarte înalt este indicat în luna iulie. Aceasta asociate cu migrarea în masă a populației au dus la o catastrofă demografică în rândurile populației din Bucovina de Nord șiBasarabia atât în anul 1946, cât mai ales către anul 1947. Foametea a provocat o creștere înspăimântătoare acriminalității. Furturile, mai întotdeauna de produse alimentare, deveniseră fenomenul cel mai obișnuit. Pe la începutul lunii iunie 1946, cîteva cazuri de canibalism, dovada foametei îndelungate, au avut loc.

În contextul accentuarii foametei la sfârșitul anului 1946 – începutul lui 1947, a sporit numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a acestui fenomen, grănicerii primesc ordin să fie necruțători față de cei care vor încerca să treacă frontiera. În privința celor prinși, apare ordinul ca aceștia să fie executați pe loc, iar față de cei care reușesc să treacă Prutul – să fie urmăriți pe teritoriul României și, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei, să fie împușcați.[2]